septembrie
29
2017

Ședință de lucru cu managerii instituțiilor de educație timpurie din raion

În conformitate cu Planul de activitate, la data de 28 septembrie 2017 Direcția Educație a desfășurat ședința de lucru cu managerii instituțiilor de educație timpurie, la care au participat: Vera Popovici, specialist Centrul de Sănătate Publică Edineț, colaboratorii direcției și 42 manageri de instituții preșcolare.

Galina Musteață, șef al Direcției Educație a deschis oficial lucrările ședinței, după care au fost abordate subiecte actuale pentru sistemul educațional: prezentarea priorităților Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova în educația timpurie, rezultatele controlului tematic:,,Respectarea cantitativă și calitativă a normelor alimentare în instituțiile generale de învățământ și a disciplinei de muncă conform obligațiilor funcționale”(Galina Musteață, șef al Direcției Educație);activitatea Consiliului de administrație și rolul lui în instituție( Mariana Odobescu, șef-adjunct Direcția Educație); respectarea și aplicarea Regulamentului-sanitar pentru instituțiile de educație timpurie, aprobat prin Hotărâre de Guvern nr.1211 din 04.11.2016(Vera Popovici, specialist Centrul de Sănătate Publică Edineț); respectarea Regulamentului de atestare a cadrelor didactice și manageriale(Ecaterina Alferov, specialist principal, Secția Management al Curriculumului și Formare profesională continuă); instituționalizarea copiilor de vârstă preșcolară în instituțiile de educație timpurie din raion( Adela Petrovici, specialist principal Direcția Educație).

20170928_123350

 

20170928_131657

20170928_125158